scenariu

prieteni.. cei vechi sunt departe acum,
cei noi nu au mai aparut
intr-adevar ce-ar insemna toamna -
o insomnie repetata ciclic,
dezamagiri ce anual devin tot mai firesti
ginduri la patrat, incercari la infinit, realizari nici una
la fel singur, cu memoria stearsa si
inima bolnava ce bate din rasputeri, pina la urma
niciodata nu e tirziu, dar cu cit mai tirziu
cu atit mai complicat e sa fii cine esti
sa te eliberezi de catusele temerilor
sa te dezici de masti.
asa si ei au devenit cine ii stim,
au orbit, si-au pierdut vocea, au murit de vii
refuz acest scenariu in favoarea unei ultime incercari
de a gasi raspuns la intrebari retorice.

Claudiu Komartin

Copiii din Hammelin


2.
şi ştiu că nu a mai fost timp să-ţi spun că
şi eu mă simt singur
şi în burta mea creşte o gaură pe care nu o poate umple nimic
o făptură pe jumătate de plută pe jumătate de piatră
and being a rock
is such a heavy life
dar am înţeles mai târziu –
copiii din Hammelin au experimentat
pe pielea lor un proces de transformare mentală inversul unei revoluţii
ceva atât de simplu care avea legătură cu dorinţa nebună de a ieşi la lumină
(ţi-am spus la un moment dat că pentru mine depresia a fost de când mă ştiu
o problemă de luminozitate, o dereglare în câmpul percepţiei – dacă pentru mine
lumina e-atât de slabă,
atunci nu e dumnezeu? – )
după crizele din adolescenţă, trăite vertiginos şi isteric,
nu şi-a mai făcut drum până la mine nici o scânteie pe care s-o laud
să o hrănesc s-o ajut să trăiască doar gândul
că undeva în mecanism s-a strecurat o fisură
că deşi copiii din Hammelin au cunoscut singurătatea drogului, nebunia
şi groaza de a fi rătăcit drumul
ne vom strânge din nou într-un asfinţit melancolia ne va mângâia ca o mamă
copiii pierduţi copiii duşi la spital şi uitaţi
aminteşte-mi tu începutul spune-mi că lumea părea un covor
desfăşurat la picioarele noastre iar noi
făceam de-adevăratelea poezie,
versuri ce treceau de la unul la altul şi ardeau în aer ca artificiile
prin camere de hotel sau prin garsoniere ticsite de cărţi eram tineri şi beţi şi
aveam aroganţa celor pentru care lumea nu se
împarte în învingători şi învinşi
(mă visasem cu Carson şi Truman şi Tennessee
pe o prispă în New Orleans,
lângă cimitirul din care se auzeau cântecele tărăgănate ale negrilor Jazzul
mă visasem apoi cu ochii mijiţi în noaptea polară
sub aurora boreală cunoscând fericirea de a fi liber)
.................................................................................................................

Claudiu Komartin


E cel mai nou poem al lui Claudiu Komartin

ar trebui

nu am intrat pe aici din vara, acum insa sper sa aduc un aer nou blogului si sa scriu mai des, indeosebi jurnal. posibil cu timpul blogul va trece complet la limba engleza, pentru a-l face inteles pentru toti prietenii mei (da sunt din aceea care nu cunosc romana, pentru ca nu sunt romani). acum puteti gasi pe pagina si niste video clipuri, care, cred eu, vor putea sa ridice dispozitia intr-o seara de zi grea.

cam atit pentru inceput, celor care mi-au vizitat pagina in absenta mea le multumesc mult ca n-au uitat adresa =).

ne revedem in curind!

Cerul e totul

deseori ma intreb pentru ce lupt, pentru ce pling atit de mult, pentru ce fac toate acestea si vreau sa ajung acolo unde vreau... si cind nu gasesc raspuns ridic ochii si - nimic mai atragator, nimic mai frumos - Cerul ma motiveaza sa fac urmatorul pas, sa merg inainte in speranta sa-l mai pot privi.
Aici e totul - dragostea si dragostea, a mea si a lor, toate sperantele, toate visele, credinta. Totul ce am eu - e cerul. Mereu diferit, mereu schimbator, mereu al meu.

ştiu

ea face totul pentru
tine e un ideal
pe care il vei cauta
mereu ea spala hainele
tale cu atita grija,
le spala manual cu toate
ca are masina automat
doar ea poate
sa faca asa mincare
se bucura sincer
cind vin prietenii tai
iti iarta orice,
te asteapta oricind
te iubeste asa cum esti
fara sa ceara ceva in schimb

Dar, indiferent de toate,
tu o vei trada si
cel mai obijduitor e ca
nici n-o sa-ti dai seama,
nici nu te vei simti vinovat

intr-o zi ii vei spune:
'deseara avem oaspeti fa ceva bunisor'
apoi vei intra in casa cu
o alta ea tinind-o de mina si
mirosindu-i parul
vei zice: 'fa cunostinta, mama,
asta-i ana (iulea, vika, cristina)
noi ne iubim, mam'


si pe ea nimeni
nu va mai putea
s-o iubeasca la fel
nimeni, in afara de fiul tau

mono

cumpar iubiri
stricate, putrezite
ma otravesc
de fiecare data.
unde esti acum,
multasteptatule,
cind din burta mea
a zburat ultimul fluture?
astept sa faci
ceva real
tu esti o naluca
care imi suge singele
la fel ca si trecutul
vreau inapoi insula mea
cochilia care
mi-ai smuls-o
cu tot cu piele,
vreau azi sa trintesc
receptorul, sa nu maninc
nimic, sa tac,
sa nu ies din casa,
sa nu dorm -
vreau o zi in care
doar picioarele mele
stau pe cearsafurile botite,
eu - aproape vie si
Dumnezeu, care se uita
la mine si asteapta
sa cresc sa pot raspunde
pentru cuvitele mele.

poate

in venele mele tu
esti un copil mic
rasfatat de mine
si ca si orice copil
nu faci nimic important
ma motivezi sa zimbesc
sa am incredere in viata.
ca sa cresti mare
ai nevoie de dragostea mea -
fara ea nimeni
nu creste aici
multi erau mici
atit de mici incit
ajungeau in capilare si
se evaporau prin piele ,
dar, daca vei sti cum
sa privesti cerul
vei acumula volum si greutate
intr-o buna zi vei fi
prea mare ca sa te joci
in venele mele
te vei bloca intr-un atriu
si vei ramine acolo
alaturi de tot
ce am mai scump.